Rege la nouăsprezece ani
Ludovic-August s-a născut la Versailles pe 23 august 1754, nepot al lui Ludovic al XV-lea și, la început, nimeni nu vedea în el un viitor rege. Doi frați mai mari îi stăteau înainte; amândoi au murit tineri. Când tatăl său a murit, în decembrie 1765, băiatul de unsprezece ani a devenit Delfin, moștenitorul celui mai puternic tron al Europei.
La cincisprezece ani a fost căsătorit cu arhiducesa austriacă Maria Antoaneta, în vârstă de paisprezece ani, pecetluind o alianță fragilă între doi vechi dușmani. Pe 10 mai 1774, Ludovic al XV-lea a murit de variolă, iar tânărul de nouăsprezece ani a devenit Ludovic al XVI-lea. Contemporanii descriu un tânăr timid, evlavios și muncitor, căruia îi plăceau vânătoarea, hărțile și lăcătușeria — și pentru care orice decizie era un chin.
„Rien.” — Nimic.
Un regat îndatorat
Franța era bogată, dar coroana era falimentară. Miniștrii de finanțe Turgot, Necker, Calonne și Brienne au încercat, pe rând, să impoziteze nobilimea și Biserica; fiecare a fost blocat de ordinele privilegiate și de curțile de justiție. Sprijinul dat coloniilor americane împotriva Marii Britanii, din 1778, a ajutat la câștigarea unui război și a dublat o datorie care înghițea deja jumătate din veniturile fiecărui an.
În august 1788, vistieria era goală. Ludovic a acceptat să convoace Stările Generale — o adunare națională a clerului, nobililor și oamenilor de rând — pentru mai 1789. Nu se mai întruniseră din 1614.
- Dobânzi la datorie 50%
- Armata 26%
- Administrația civilă 18%
- Curtea 6%
Aproximativ. Curtea, pe care o învinuiau pamfletele, era cea mai mică parte.
1789: vara în care s-a schimbat totul
Stările Generale s-au deschis pe 5 mai 1789 și s-au împotmolit în câteva săptămâni în disputa asupra modului de vot. Pe 17 iunie, reprezentanții oamenilor de rând s-au proclamat Adunare Națională. Ludovic a strâns trupe în jurul Parisului; Parisul a răspuns pe 14 iulie, luând cu asalt Bastilia. În octombrie, femeile din piețe au mărșăluit la Versailles și au adus familia regală la Palatul Tuileries din capitală — pe jumătate oaspeți, pe jumătate ostatici.
Fuga la Varennes
Noaptea în care familia regală a fugit și ziua în care Franța a încetat să-și mai creadă regele
Regele semna ce îi punea Adunarea în față și nu credea aproape nimic din toate acestea. În noaptea de 20 iunie 1791, familia s-a strecurat din Tuileries deghizată în suita unei baronese ruse, îndreptându-se spre o armată loială de la Montmédy, la granița de est. Recunoscuți la Sainte-Menehould — se spune, după chipul regelui de pe o bancnotă —, au fost opriți la Varennes, la 50 km de siguranță, și aduși înapoi prin mulțimi tăcute. Încrederea nu s-a mai întors niciodată.
- Paris la miezul nopții
- Châlons fără escortă
- Ste-Menehould recunoscuți
- Varennes arestați
- Montmédy neatins niciodată
Căderea monarhiei
Ludovic a acceptat constituția în septembrie 1791, apoi i-a folosit dreptul de veto ca să-i apere pe nobilii emigrați și pe preoții care refuzau jurământul civic. Războiul cu Austria, din aprilie 1792, a transformat suspiciunea în furie: mulți credeau că regele spera într-o victorie străină. Pe 10 august, parizienii au luat cu asalt Tuileries. Adunarea l-a suspendat pe rege și a închis familia în turnul Temple; pe 21 septembrie, noua Convenție a abolit monarhia. Ludovic al XVI-lea a devenit cetățeanul Louis Capet.
Proces și moarte
Convenția l-a judecat ea însăși, în decembrie 1792. Malesherbes, Tronchet și de Sèze au susținut că un rege constituțional nu putea fi judecat pentru fapte acoperite de inviolabilitatea sa. Niciun deputat nu l-a declarat nevinovat. La sentință, 387 din 721 au ales moartea — o majoritate atât de strânsă încât voturile au fost numărate de două ori. Grațierea a fost refuzată.
- Moarte · 387
- Închisoare sau exil · 334
Au votat 721 de deputați. 26 dintre voturile pentru moarte au venit cu condiții.
Pe 21 ianuarie 1793 a fost dus printr-un Paris tăcut în Place de la Révolution — astăzi Place de la Concorde. A încercat să vorbească, dar tobele i-au acoperit vocea. Confesorul său, abatele irlandez Edgeworth, a stat lângă el la ghilotină.
„Mor nevinovat de toate crimele ce mi se pun în seamă. Îi iert pe cei care mi-au pricinuit moartea.”
De ce contează
Ludovic al XVI-lea nu a fost un tiran; a fost un om cumsecade într-o funcție care nu mai funcționa. Execuția lui a făcut Revoluția ireversibilă, a împins Europa în două decenii de război și a transformat regicidul în actul fondator al Republicii Franceze. Orice dezbatere ulterioară despre monarhie în Europa s-a purtat în umbra lui.
