Camille Desmoulins

Un bursier din Guise

Lucie-Simplice-Camille-Benoît Desmoulins s-a născut pe 2 martie 1760 la Guise, în Picardia, fiul unui magistrat local cu mai mult prestigiu decât bani. O bursă l-a adus la Colegiul Louis-le-Grand din Paris, unde printre elevi se afla și Maximilien Robespierre, cu doi ani mai mare.

A devenit avocat la Parlamentul din Paris în 1785, dar bâlbâiala îl făcea un pledant slab, iar procesele erau puține. În ajunul Revoluției avea aproape treizeci de ani, era sărac, inteligent și aștepta să se întâmple ceva.

Masa de la Palais-Royal

Duminică, 12 iulie 1789

Pe 11 iulie 1789, Ludovic al XVI-lea l-a demis pe Necker, popularul său ministru de finanțe, în timp ce trupele se strângeau în jurul Parisului. Când vestea a ajuns în oraș a doua zi, mulțimile au umplut grădinile de la Palais-Royal. În fața Cafenelei Foy, Desmoulins s-a urcat pe o masă și, după propria lui relatare, cu pistolul în mână, le-a spus că demiterea era semnalul unui masacru al patrioților și că trebuie să pună mâna pe arme.

Ca semn de recunoaștere, a rupt frunze din copacii grădinii și și-a prins una la pălărie, drept cocardă verde; sute de oameni l-au imitat. În aceeași după-amiază, mulțimile au defilat pe străzi cu busturile lui Necker și ale ducelui de Orléans, luate din muzeul de ceară al lui Curtius. Două zile mai târziu a căzut Bastilia, iar avocatul necunoscut devenise celebru.

Un jurnalist al Revoluției

În lunile care au urmat a scris pamflete, printre care La France libre și Discours de la lanterne aux Parisiens, iar în noiembrie 1789 a lansat un săptămânal, Les Révolutions de France et de Brabant. Spiritual, necruțător și foarte citit, a apărut până în vara lui 1791. Alături de Danton și Marat, a fost una dintre vocile de frunte ale Clubului Cordelierilor, cel mai radical din Paris.

În decembrie 1790 s-a căsătorit cu Lucile Duplessis la Saint-Sulpice; Robespierre s-a numărat printre martori, iar fiul lor, Horace, s-a născut în 1792. După căderea monarhiei, în august 1792, Danton, devenit ministru al Justiției, l-a făcut secretarul său general, iar în septembrie Parisul l-a ales în Convenția Națională. A luat loc printre montagnarzi, a votat pentru moartea regelui și, în 1793, a scris Histoire des Brissotins, un atac care a contribuit la căderea girondinilor.

Le Vieux Cordelier

O pledoarie pentru clemență în plină Teroare

Pe 5 decembrie 1793, încurajat de Danton, a scos primul număr al unui ziar nou, Le Vieux Cordelier. A început prin a-i ataca pe ultrarevoluționarii din jurul lui Hébert, apoi a mers mai departe. Numărul al treilea, care relua relatarea lui Tacit despre procesele de trădare de sub împărații romani, se citea ca un portret al Legii suspecților; al patrulea propunea un comitet de clemență care să-i elibereze pe nevinovați.

Robespierre și-a apărat la început vechiul coleg de școală, dar la Clubul Iacobinilor a propus ca numerele incriminate să fie arse.

Arestare și moarte

După ce hébertiștii au fost ghilotinați pe 24 martie 1794, comitetele s-au întors împotriva moderaților. Desmoulins a fost arestat împreună cu Danton în noaptea de 30 spre 31 martie și judecat alături de el în fața Tribunalului Revoluționar începând cu 2 aprilie; când acuzații au început să câștige simpatia sălii, Convenția a votat un decret care îi permitea tribunalului să-i excludă de la dezbateri. Pe 5 aprilie 1794 a fost ghilotinat în Place de la Révolution, la treizeci și patru de ani.

Lucile, acuzată că a complotat în închisori ca să-l elibereze, l-a urmat pe eșafod pe 13 aprilie. Fiul lor, Horace, care nu împlinise încă doi ani, a fost crescut de mama ei.