Georges Danton

Un avocat din Champania

Georges Jacques Danton s-a născut pe 26 octombrie 1759 la Arcis-sur-Aube, un orășel din Champania, fiul unui funcționar judiciar care a murit când el era copil. A învățat la școala părinților oratorieni din Troyes și a venit la Paris în 1780, ca să lucreze ca practicant la un avocat. În 1787 și-a cumpărat o funcție de avocat la Consiliile Regelui și s-a căsătorit cu Gabrielle Charpentier, fiica unui proprietar de cafenea.

Era înalt și masiv, cu fața brăzdată de cicatrici din copilărie și ciupită de variolă, și cu o voce care putea umple o sală. Dușmanii și admiratorii deopotrivă și-l aminteau ca pe un om cu poftă mare de viață și o căldură firească.

Vocea Cordelierilor

În 1789, Danton și-a făcut un nume în adunarea districtului Cordelierilor, pe malul stâng al Senei, iar în 1790 a fost unul dintre fondatorii Clubului Cordelierilor, mai radical decât cel al iacobinilor și cu o cotizație mai mică. Membrii lui, printre care Camille Desmoulins și Jean-Paul Marat, cereau republica cu mult înainte ca majoritatea deputaților să o facă.

După masacrul de pe Câmpul lui Marte din iulie 1791, când Garda Națională a tras în petiționarii care cereau înlăturarea regelui, Danton a petrecut câteva săptămâni în Anglia. În decembrie a fost ales procuror adjunct al Comunei din Paris. Bănuielile de corupție l-au urmărit toată viața: contemporanii îl acuzau că ar fi primit bani de la curte, iar mulți istorici cred că aveau dreptate.

Îndrăzneală

Ministru al Justiției în vara în care a căzut monarhia

Când palatul Tuileries a fost luat cu asalt pe 10 august 1792 și regele a fost suspendat, Adunarea Legislativă l-a numit pe Danton ministru al Justiției în noul Consiliu Executiv Provizoriu. A devenit imediat figura lui dominantă. Trupele prusace trecuseră granița și cuceriseră Longwy; Verdun, ultima fortăreață de pe drumul spre Paris, era asediat. Pe 2 septembrie, Danton s-a ridicat în Adunare ca să cheme țara la arme.

În aceeași zi, mulțimi înarmate au început să ucidă deținuții din închisorile Parisului; până pe 6 septembrie muriseră peste o mie. Ministrul Justiției nu a făcut nimic ca să oprească masacrele din septembrie, iar acest lucru i s-a reproșat mereu de atunci. Ales în Convenția Națională ca deputat de Paris, a demisionat din funcția de ministru în octombrie.

De la Comitet la clemență

În Convenție, Danton a stat alături de montagnarzi și a votat pentru moartea regelui în ianuarie 1793. Aflat în misiune la armata din Belgia, și-a pierdut soția, pe Gabrielle, care a murit în februarie, în lipsa lui. În martie a susținut înființarea unui Tribunal Revoluționar, cu argumentul că statul trebuia să fie necruțător pentru ca mulțimile să nu mai fie nevoite să fie ele însele necruțătoare, iar în aprilie a intrat în primul Comitet al Salvării Publice. A căutat o pace negociată cu puterile străine și nu a mai fost ales în Comitet când acesta a fost reînnoit, în iulie.

În același an s-a recăsătorit cu tânăra Louise Gély, iar în toamnă s-a retras câteva săptămâni la Arcis. Când s-a întors la Paris, în noiembrie, Teroarea era în plină desfășurare. S-a alăturat celor care voiau să o îmblânzească, Indulgenții, a căror voce era ziarul lui Desmoulins, Le Vieux Cordelier, lansat în decembrie 1793; în câteva săptămâni cerea deja înființarea unui comitet de clemență.

Proces și moarte

Comitetul a lovit mai întâi în stânga: Hébert și partizanii săi au fost ghilotinați pe 24 martie 1794. O săptămână mai târziu, în noaptea de 30 spre 31 martie, Danton, Desmoulins și prietenii lor au fost arestați. Au fost judecați împreună cu oameni acuzați de fraudă în afacerile Companiei franceze a Indiilor Orientale, pentru ca acuzația de corupție să-i atingă pe toți. Vocea lui Danton se auzea din sala de judecată până la mulțimea de afară, iar Convenția a adoptat un decret care permitea tribunalului să-i reducă la tăcere pe acuzații care nu-l respectau.

Pe 5 aprilie 1794 a fost dus în Place de la Révolution împreună cu Desmoulins și cu ceilalți condamnați alături de ei. Avea treizeci și patru de ani. Robespierre, care îl lăsase să cadă, l-a urmat la ghilotină după mai puțin de patru luni.