Palatul Versailles

Un palat construit pentru a guverna

Pavilionul de vânătoare al lui Ludovic al XIII-lea era o casă modestă din cărămidă și piatră. Fiul său a făcut din el scena monarhiei. Din 1661, arhitecții Louis Le Vau și, mai târziu, Jules Hardouin-Mansart l-au înconjurat cu noi clădiri și l-au extins, iar André Le Nôtre a amenajat grădinile; Sala Oglinzilor a fost terminată în 1684.

Pe 6 mai 1682, Ludovic al XIV-lea a mutat aici curtea și guvernul. Marii nobili trebuiau să locuiască la Versailles, unde se împărțeau favorurile, funcțiile și pensiile și unde ziua regelui — de la trezire până la culcare — era o ceremonie publică. Cu excepția primilor ani ai domniei lui Ludovic al XV-lea, când curtea s-a întors la Paris (1715–1722), Franța a fost condusă de la Versailles până în 1789.

Revoluția la porți

În mai 1789, Stările Generale și-au deschis lucrările în oraș, la Hôtel des Menus-Plaisirs. Pe 20 iunie, găsindu-și sala închisă, deputații Stării a Treia — care se proclamaseră între timp Adunare Națională — s-au adunat într-o sală de joc cu mingea din apropiere și au jurat să nu se despartă până când Franța nu va avea o constituție.

Pe 5 octombrie, o mulțime de femei din Paris, furioase din cauza prețului pâinii, au mărșăluit cei 20 km până la Versailles; Garda Națională le-a urmat. A doua zi, în zori, mulțimea a pătruns în palat. În după-amiaza zilei de 6, Ludovic al XVI-lea și familia sa erau deja pe drumul spre Paris, escortați de mii de oameni. Curtea nu s-a mai întors niciodată.

După regi

Părăsit de curte, palatul și-a pierdut cea mai mare parte a mobilierului în vânzările revoluționare din anii 1790. Ludovic-Filip l-a salvat transformându-l într-un muzeu al istoriei Franței, deschis în 1837. Sala Oglinzilor a continuat să facă istorie: aici a fost proclamat Imperiul German în 1871 și tot aici a fost semnat, în 1919, tratatul care a pus capăt Primului Război Mondial.