O țară bogată, o coroană falimentară
În anii 1780, Franța era cea mai populată țară din vestul Europei și una dintre cele mai bogate. Guvernul ei era aproape falimentar. Două războaie costisitoare — Războiul de Șapte Ani și Războiul de Independență al Statelor Unite — fuseseră plătite mai ales din împrumuturi, iar în 1788, serviciul acestor împrumuturi înghițea cam jumătate din tot ce cheltuia coroana.
Banii existau; coroana nu ajungea la ei. Nobilii erau scutiți de taille, principalul impozit direct, iar pe cele mai noi le plăteau în mică măsură; Biserica îi oferea regelui un „dar gratuit” pe care îl vota ea însăși. Fiecare ministru care a încercat să reformeze sistemul — Turgot, Necker, Calonne, Brienne — a fost blocat de stările privilegiate și de curțile de justiție. În august 1788, regele a acceptat să convoace Stările Generale pentru luna mai a anului următor, iar câteva zile mai târziu vistieria și-a suspendat plățile. Stările Generale nu se mai întruniseră din 1614.
- Serviciul datoriei 50%
- Armata 26%
- Administrația civilă 18%
- Curtea 6%
Ponderi aproximative. Curtea, pe care o învinuiau pamfletele, era cea mai mică parte.
Pâinea
Pe 13 iulie 1788, o furtună cu grindină a culcat la pământ recoltele în mare parte din nordul Franței. Iarna care a urmat a fost una dintre cele mai geroase de care își aminteau oamenii; Sena a înghețat la Paris. Până în februarie 1789, pâinea de patru livre care hrănea o familie pariziană se scumpise de la 9 la 14,5 sous, și tot atât costa și în iulie. Un muncitor câștiga poate 20–30 de sous pe zi; numai pâinea îi putea lua cea mai mare parte din câștig.
Oamenii flămânzi nu sunt revoluționari din fire, dar sunt furioși și se adună. În primăvara lui 1789 au izbucnit în toată țara revolte ale foamei, iar mulțimile care au luat cu asalt Bastilia în iulie veneau din cartierele muncitorești ale Parisului, unde pâinea înghițea acum cea mai mare parte din ce câștigau oamenii.
- aug. 1788 9
- febr. 1789 14.5
- iul. 1789 14.5
Un muncitor câștiga cam 20–30 de sous pe zi.
Idei noi
Timp de o jumătate de secol, scriitorii se întrebaseră ce face ca o guvernare să fie legitimă. Montesquieu susținea separarea puterilor în stat; Rousseau, că suveranitatea aparține poporului în întregul său. Coloniile americane — ajutate de bani și de soldați francezi — tocmai arătaseră că un popor își poate scrie singur constituția.
În ianuarie 1789, un preot, abatele SieyèsFigură: Emmanuel-Joseph Sieyès. Abatele al cărui pamflet a deschis Revoluția și a cărui lovitură de stat a încheiat-o, a transformat aceste idei într-o broșură citită peste tot. Oamenii de rând din Starea a TreiaIdee: Starea a Treia. Toți cei care nu erau nici clerici, nici nobili, și care în 1789 s-au declarat națiunea, scria el, nu erau doar una dintre cele trei stări: ei erau națiunea.
„Ce este Starea a Treia? Totul. Ce a fost ea până acum în ordinea politică? Nimic. Ce cere? Să devină ceva.”
Un rege care nu se putea hotărî
Un rege mai puternic ar fi putut stăpâni criza; unul mai nemilos ar fi putut s-o zdrobească. Ludovic al XVI-leaFigură: Ludovic al XVI-lea. Regele care a convocat o adunare și a pierdut o monarhie n-a făcut nici una, nici alta. I-a susținut pe miniștrii reformatori și apoi i-a abandonat, a cedat în fața Adunării și apoi a strâns trupe în jurul Parisului. Fiecare jumătate de măsură i-a convins pe unii că e slab, iar pe ceilalți că nu se pot încrede în el.
Pe 11 iulie 1789 l-a demis pe Necker, singurul ministru în care publicul mai credea. Parisul a văzut în asta primul pas al unei lovituri de forță, iar trei zile mai târziu a cucerit BastiliaEveniment: Căderea Bastiliei. După-amiaza în care Parisul a luat armele — și Revoluția a devenit reală.
De ce 1789
Datoriile, foamea și ideile noi mai existaseră și înainte. Ce a făcut ca anul 1789 să fie altfel a fost faptul că toate trei s-au întâlnit. Prăbușirea vistieriei l-a silit pe rege să convoace Stările Generale; disputa asupra modului de vot a transformat Starea a Treia în Adunare Națională; iar mulțimile flămânde ale Parisului i-au dat acestei Adunări o forță căreia regele nu i-a putut răspunde.
De la faliment la căderea Bastiliei au trecut unsprezece luni. Vistieria și-a suspendat plățile pe 16 august 1788; broșura lui Sieyès a apărut în ianuarie; Stările Generale și-au deschis lucrările la Versailles pe 5 mai 1789; pe 17 iunie, Starea a Treia s-a proclamat Adunare Națională; iar pe 14 iulie Parisul a luat cu asalt Bastilia.
