Căderea lui Robespierre

Marea Teroare

Șapte săptămâni sub legea din 22 Prairial

Pe 10 iunie 1794 (22 Prairial anul II), Georges Couthon, unul dintre cei mai apropiați aliați ai lui Robespierre în Comitetul Salvării Publice, a prezentat o nouă lege despre Tribunalul Revoluționar. Legea le lua acuzaților dreptul la apărător, făcea martorii facultativi, lărgea definiția „dușmanilor poporului” și le lăsa juraților o singură alegere: achitarea sau moartea. Convenția a votat-o chiar în aceeași zi, iar ghilotina din Paris a început să lucreze mai repede ca oricând. Cele șapte săptămâni care au urmat au rămas în istorie drept Marea Teroare.

Și totuși, primejdia care justificase Teroarea trecea. Pe 26 iunie, francezii au câștigat bătălia de la Fleurus, iar armatele Republicii înaintau din nou în Țările de Jos austriece. Teroarea a continuat însă, iar resentimentele față de cei care păreau s-o conducă au crescut. În Comitetul Salvării Publice, Billaud-Varenne și Collot d'Herbois se certau cu Robespierre; Comitetul Siguranței Generale, care răspundea de poliție, privea cu ostilitate biroul de poliție rival condus de Robespierre, Saint-Just și Couthon. În Convenție, reprezentanții rechemați din misiunile lor în provincii — Tallien de la Bordeaux, Fouché de la Lyon, Barras și Fréron din sud — aveau motive să se teamă că vor fi următorii judecați. Robespierre însuși lipsise de la Comitet aproape toată luna iulie.

Discursul din 8 Thermidor

Pe 26 iulie (8 Thermidor), Robespierre a urcat din nou la tribuna Convenției, pentru prima dată după câteva săptămâni, și a vorbit circa două ore. S-a apărat de acuzația că ar vrea să devină dictator, a criticat felul în care comitetele conduceau treburile statului și a denunțat o conspirație a unor oameni corupți din Convenție și chiar din guvern. Trădătorii, spunea el, trebuiau pedepsiți, iar comitetele epurate. Dar n-a numit aproape pe nimeni.

La început, deputații au votat ca discursul să fie tipărit și trimis tuturor comunelor din Franța. Apoi Cambon, pe care Robespierre îl atacase nominal în privința finanțelor, s-a ridicat să-i răspundă; după el au vorbit și alții, care i-au cerut să-i numească pe cei pe care îi acuza. Robespierre a refuzat. Convenția a revenit asupra hotărârii de a trimite discursul comunelor, care a rămas tipărit doar pentru deputați — o respingere publică. În aceeași seară, Robespierre a citit din nou discursul la Clubul Iacobinilor, unde a fost aplaudat furtunos, iar Billaud-Varenne și Collot d'Herbois au fost alungați din sală cu strigăte. Peste noapte, deputații care se simțeau amenințați, membrii comitetelor certați cu el și moderații din Câmpie, centrul Convenției, au căzut la învoială: Robespierre trebuia oprit a doua zi.

9 Thermidor

Redus la tăcere în Convenție

Ședința din 27 iulie s-a deschis spre sfârșitul dimineții. Pe la prânz, Saint-Just a urcat la tribună să citească un raport; nu apucase să spună decât câteva fraze când l-a întrerupt Tallien, apoi Billaud-Varenne, amândoi denunțând un complot împotriva Convenției. De fiecare dată când Robespierre încerca să răspundă, clopoțelul președintelui îi acoperea vocea și cuvântul era dat altcuiva, iar din bănci se striga „Jos tiranul!”. Când vocea a început să-l lase, un deputat i-a strigat:

După-amiaza, un deputat obscur, Louchet, a propus arestarea lui Robespierre, iar propunerea a fost votată în aplauze. Fratele său, Augustin, a cerut să-i împărtășească soarta, la fel și Philippe Le Bas; Saint-Just și Couthon au fost incluși în decret. Cei cinci au fost duși la Comitetul Siguranței Generale.

Noaptea de la Hôtel de Ville

Comuna din Paris, loială lui Robespierre, i-a sărit în ajutor. Primarul Fleuriot-Lescot și agentul național Payan au tras clopotul de alarmă și au chemat secțiile la arme, iar temnicerii, la ordinul Comunei, au refuzat să-i primească pe arestați. Respins la poarta închisorii Luxembourg, Robespierre a fost dus la administrația poliției orașului, pe Quai des Orfèvres, iar târziu în noapte li s-a alăturat și el celorlalți la Hôtel de Ville. În piața din fața clădirii s-au strâns tunuri și gardiști naționali.

Convenția a răspuns scoțându-i pe rebeli în afara legii — ceea ce însemna moartea fără judecată, de îndată ce li se stabilea identitatea — și i-a dat deputatului Paul Barras comanda forțelor sale. Cele mai multe dintre cele patruzeci și opt de secții au trecut de partea Convenției, iar mulțimea din fața primăriei, lăsată fără ordine, s-a risipit în ploaie. Spre dimineața zilei de 28 iulie, coloanele Convenției au intrat în clădire aproape fără împotrivire. Le Bas s-a împușcat; Augustin Robespierre a sărit pe o fereastră și s-a rănit grav; Couthon a căzut pe scări. Un glonț de pistol i-a zdrobit lui Robespierre falca. Un tânăr jandarm, Charles-André Méda, a susținut mai târziu că el trăsese; alții au crezut că Robespierre încercase să se sinucidă.

Thermidor

Teroarea demontată

Robespierre a petrecut restul nopții întins pe o masă, într-o anticameră a Comitetului Salvării Publice din Tuileries, cu falca legată, înainte de a fi dus la Conciergerie. Fiind scoși în afara legii, el și tovarășii lui nu mai trebuiau judecați: Tribunalul Revoluționar trebuia doar să le confirme identitatea. În seara zilei de 28 iulie (10 Thermidor) a fost ghilotinat în Place de la Révolution împreună cu alți douăzeci și unu, printre care fratele său, Saint-Just, Couthon, Hanriot, comandantul Gărzii Naționale din Paris, și primarul Fleuriot-Lescot. A doua zi i-au urmat aproximativ șaptezeci de membri ai Comunei.

Mulți dintre învingători voiau doar să scape de un rival, nu să pună capăt Terorii; Convenția și țara au văzut însă în căderea lui sfârșitul ei. Pe 1 august, legea din 22 Prairial a fost abrogată, iar în săptămânile următoare mii de suspecți au ieșit din închisori. Comitetele și-au pierdut puterea, Comuna din Paris n-a mai fost refăcută, iar Fouquier-Tinville, acuzatorul public al Tribunalului, a fost arestat și, mai târziu, ghilotinat. Bande de tineri bine îmbrăcați, jeunesse dorée („tineretul de aur”), îi vânau pe iacobini pe străzi, iar în noiembrie Convenția a închis Clubul Iacobinilor. Perioada care a urmat, până la instaurarea Directoratului în 1795, e numită reacția thermidoriană, iar de atunci „Thermidor” desemnează momentul în care o revoluție se întoarce din drumul ei cel mai radical.