Tunătorul
Un nume, un car și un ciocan
Numele lui Thor este chiar cuvântul pentru tunet, același cu Thunor din engleza veche și cu Donner din germană, iar când popoarele germanice au preluat săptămâna romană, ziua lui Jupiter a devenit a lui: Thursday, Donnerstag, torsdag. El este furtuna închipuită ca persoană: imens, cu barba roșie, iute la mânie și iute la împăcare, străbătând cerul într-un car tras de doi țapi.
Arma lui este ciocanul Mjöllnir, făurit de piticii Brokk și Eitri. Snorri spune că nu-și greșește niciodată ținta, că se întoarce mereu în mâna lui și că i-a ieșit coada scurtă pentru că Loki, prefăcut în muscă, l-a înțepat pe Brokk, care sufla din foale, în timp ce Eitri lucra. Ca să-l mânuiască, Thor poartă mănuși de fier și un brâu al tăriei care îi sporește puterea. Ciocanul ucide uriași, dar și binecuvântează: cu el sfințește Thor rugul lui BaldurZeu: Baldur. Fiul strălucitor al lui Odin, a cărui moarte vestește Ragnarök, cu el își învie țapii după ce i-a mâncat, iar în Thrymskvida uriașii îl pun în poala miresei ca să consfințească o căsătorie.
Împotriva uriașilor
Călătorii spre răsărit și un singur dușman
Rostul lui Thor este să-i țină pe uriași departe. Când zeii găsesc unul în sala lor, îi strigă numele, iar el apare îndată; când lipsește, a plecat, cum spune Snorri, spre răsărit să bată troli. Poveștile lui sunt miturile nordice cele mai apropiate de comedie. În Thrymskvida merge la o nuntă îmbrăcat în mireasă și mănâncă un bou; la Útgarda-Loki pierde toate întrecerile în fața unor iluzii; în Hárbardsljód, un luntraș care e de fapt OdinZeu: Odin. Căpetenia zeilor, cu un singur ochi, stăpânul războiului, al poeziei și al morților deghizat îl batjocorește de pe celălalt mal al unei strâmtori pe care Thor n-o poate trece.
În spatele comediei stă un dușman cât se poate de serios. Șarpele Midgardului, unul dintre fiii lui LokiZeu: Loki. Înșelătorul zeilor, ajutorul și pieirea lor, zace în oceanul care înconjoară lumea, iar Thor îl întâlnește de trei ori: ca pisică la Útgarda-Loki, în capătul undiței din barca lui Hymir și la Ragnarök, unde îl ucide, face nouă pași și cade mort, otrăvit de veninul lui. Fiii lui, Módi și Magni, vor moșteni ciocanul în lumea care se ridică după aceea.
Zeul cel mai venerat
Temple, amulete și nume
Odin era zeul poeților, dar Thor era zeul aproape tuturor celorlalți. În marele templu de la Uppsala, i s-a spus lui Adam din Bremen, chipul lui stătea la mijloc, între Wodan și Fricco, și lui i se aduceau jertfe în vreme de ciumă și de foamete:
Thor, spun ei, stăpânește în văzduh; el cârmuiește tunetul și fulgerul, vânturile și ploile, vremea senină și roadele.
În Islanda, Eyrbyggja saga povestește cum colonistul Thórólf Mostrarskegg a aruncat peste bord stâlpii jilțului său înalt, dintre care unul avea sculptat chipul lui Thor, și și-a clădit ferma acolo unde aceștia au ajuns la țărm. Numele compuse cu al lui Thor, Thórólf, Thorstein, Thórdís, umplu Landnámabók, cartea așezărilor. În secolul al X-lea, pe când creștinismul înainta spre nord, mici ciocane de argint se purtau la piept așa cum se purta crucea, iar pietre runice daneze, precum cea de la Glavendrup, îi cer lui Thor să sfințească runele. Când misionarii au ajuns în Islanda, o poetă pe nume Steinunn i-a spus unuia dintre ei că Thor îl provocase pe Hristos la duel și îi sfărâmase corabia.