Printre zei
Fiu de uriaș în Asgard
Loki este fiul uriașului Fárbauti, și totuși Snorri îl socotește printre asi, iar în mituri trăiește cu ei, călătorește cu ThorZeu: Thor. Zeul tunetului, care îi apără pe zei și pe oameni cu ciocanul lui și bea la ospețele lor. Lokasenna spune de ce: la începutul vremurilor, el și OdinZeu: Odin. Căpetenia zeilor, cu un singur ochi, stăpânul războiului, al poeziei și al morților și-au amestecat sângele, iar Odin a jurat să nu bea niciodată dacă nu i se toarnă și lui Loki. Snorri îl descrie ca frumos și plăcut la înfățișare, rău la suflet și foarte schimbător în purtări, cu o viclenie mai mare decât a oricui.
Poveștile lui urmează un tipar. Îi bagă pe zei în necaz, ei îl amenință, iar el îi scoate din încurcătură, de obicei schimbându-și înfățișarea. Îi taie părul lui Sif și se întoarce cu cele mai bune comori ale zeilor; o dă pe Idun pe mâna unui uriaș și o aduce acasă, prefăcută în nucă, în ghearele unui șoim; îi sfătuiește să facă un târg prost cu un meșter uriaș și scapă de el prefăcându-se în iapă. Zeii au atâta nevoie de el cât se și tem de el: fără Loki n-ar exista nici Mjöllnir, nici Gungnir, nici Sleipnir.
Tatăl monștrilor
Fenrir, Șarpele, Hel și Baldur
Cu uriașa Angrboda, în Jötunheim, Loki a avut trei copii, iar zeii, preveniți că de la ei le va veni mare rău, au pus să fie aduși în Asgard. Odin a aruncat Șarpele în mare, unde a crescut până a înconjurat pământul, și a trimis-o pe Hel în Niflheim, să domnească peste morți. Pe lupul Fenrir zeii l-au crescut chiar ei, până când s-a făcut prea mare și l-au ferecat cu o legătură făurită de pitici; Týr a plătit pentru asta cu mâna, pierdută în fălcile lupului.
Apoi Loki trece de la năzbâtii la crimă. În povestirea lui Snorri, el este cel care află de la Frigg că numai vâscul nu a jurat să-l cruțe pe BaldurZeu: Baldur. Fiul strălucitor al lui Odin, a cărui moarte vestește Ragnarök și tot el îl pune în mâna orbului Höd. Când Hel se oferă să-l elibereze pe Baldur dacă toate lucrurile din lume îl vor plânge, o uriașă pe nume Thökk refuză, iar oamenii cred, spune Snorri, că ea era Loki.
Legat până la sfârșit
Sigyn, veninul și Ragnarök
Zeii l-au prins în cele din urmă, prefăcut în somon, într-o cascadă, și l-au legat într-o peșteră, de-a curmezișul a trei pietre puse pe muchie, cu măruntaiele propriului fiu. Skadi a atârnat un șarpe deasupra feței lui; soția lui, Sigyn, stă alături și ține un vas sub venin, iar când se duce să-l golească, picăturile cad pe el și se zvârcolește atât de tare, încât se cutremură pământul. Prezicătoarea din Völuspá îl vede acolo:
Un captiv a văzut zăcând sub crângul izvoarelor fierbinți, la chip asemenea lui Loki, iubitorul de rău; acolo șade Sigyn, prea puțin bucuroasă de soțul ei.
La Ragnarök se eliberează. În Völuspá cârmuiește o corabie venită dinspre răsărit, cu oastea din Muspell; la Snorri vine cu oamenii lui Hel, iar el și Heimdall se ucid unul pe altul.
Un zeu fără cult
Ce cred cercetătorii despre el
Niciun loc nu poartă numele lui Loki, nu se cunoaște niciun altar sau nicio jertfă pentru el, iar numele lui nu are o etimologie sigură. El aparține poveștilor, iar poveștile au fost puse în scris de creștini la mai bine de două secole după convertire. Unii au văzut în spatele lui diavolul creștin; Georges Dumézil, în 1948, l-a comparat cu Syrdon, înșelătorul din legendele osete despre narți; Anna Birgitta Rooth, în 1961, a căutat în el un păianjen din poveștile populare. Sculpturile arată că era cunoscut în epoca vikingă: piatra de vatră daneză de la Snaptun înfățișează un chip cu buzele cusute, iar Crucea de la Gosforth, în Cumbria, pare să înfățișeze un personaj legat și o femeie cu un vas.