Căutătorul
Un ochi, un cap, nouă nopți într-un copac
Odin este zeul care vrea mereu să știe mai mult și plătește pentru asta. Și-a dat un ochi ca să bea din fântâna lui Mímir. Păstrează capul lui Mímir, îmbălsămat cu ierburi, iar capul îi spune lucruri ascunse. Coboară călare în lumea de dincolo ca să trezească o prezicătoare moartă și s-o întrebe despre BaldurZeu: Baldur. Fiul strălucitor al lui Odin, a cărui moarte vestește Ragnarök, iar în poeme întregi, Vafthrúdnismál și Grímnismál, se întrece în cunoaștere cu un uriaș și își revarsă învățătura în fața unui rege, de fiecare dată sub un nume fals. În fiecare dimineață, corbii lui, Huginn și Muninn, zboară peste lume și se întorc să-i spună ce au văzut.
Cel mai de preț câștig al lui sunt runele, pe care le-a dobândit jertfindu-se pe sine lui însuși. Poemul Hávamál, „cuvintele Celui Înalt”, îl pune să o povestească cu propriul glas:
Știu că am atârnat într-un copac bătut de vânt nouă nopți întregi, rănit de suliță și dăruit lui Odin, eu însumi mie însumi, în copacul acela despre care nimeni nu știe din ce rădăcini se înalță.
Nimeni nu i-a dat pâine sau băutură; a privit în jos, a ridicat runele, țipând, și a căzut înapoi. Copacul e socotit de obicei Yggdrasil, al cărui nume înseamnă probabil „calul lui Ygg”, unul dintre numele lui Odin: poeții numeau spânzurătoarea calul celor spânzurați.
Tatăl celor uciși
Valhalla, valkiriile și seiðr
Odin este un zeu al războiului, dar nu unul drept. Valkiriile lui aleg cine cade în luptă, iar cei mai buni dintre morți, einherjar, merg în Valhalla, unde se luptă între ei în fiecare zi și se ospătează în fiecare noapte cu carnea mistrețului Sæhrímnir, gătit în fiecare zi și din nou întreg până seara. Ei sunt oastea lui pentru Ragnarök și, pentru că are nevoie de ei, îi lasă pe oamenii buni să moară. În legendele eroice dă victoria și o ia înapoi: în ultima bătălie a lui Sigmund Völsungul, sabia acestuia se frânge de sulița lui Odin. Jumătate dintre cei căzuți, spune Grímnismál, nu ajung la el, ci la FreyaZeu: Freya. Zeița iubirii, a aurului și a magiei seiðr, care ia jumătate dintre cei căzuți.
Era mai degrabă zeul regilor și al poeților decât al țăranilor. Scalzii își numeau arta miedul lui Odin, iar el era stăpânul magiei seiðr, o magie a transei și a schimbării de înfățișare care, spune Snorri, aducea atâta lipsă de bărbăție, încât bărbații n-o puteau practica fără rușine; în Lokasenna, LokiZeu: Loki. Înșelătorul zeilor, ajutorul și pieirea lor i-o aruncă în față. Jertfele aduse lui puteau fi oameni. Adam din Bremen, care scria pe la 1075, spune că suedezii îi aduceau jertfe lui Wodan când îi amenința războiul, iar în Gautreks saga regele Víkar este spânzurat și străpuns în același timp, dăruit lui Odin așa cum zeul se dăruise pe sine.
Cult și amintire
Regi, toponime și secolul al XIII-lea
Cultul lui Odin a fost mai restrâns decât miturile lui. Locurile care îi poartă numele sunt numeroase în Danemarca și în sudul Suediei, unde Odense se numea cândva Óðinsvé, „sanctuarul lui Odin”, dar rare în Norvegia și aproape absente în Islanda, ai cărei coloniști își numeau fermele și fiii după ThorZeu: Thor. Zeul tunetului, care îi apără pe zei și pe oameni cu ciocanul lui. Jarlii din Hladir își trăgeau neamul din el, aproape toate casele regale anglo-saxone își duceau genealogia până la Woden, iar engleza îi păstrează și azi ziua, Wednesday.
Scriitorii creștini din secolul al XIII-lea i-au găsit explicații omenești. Snorri Sturluson, în Ynglinga saga, face din el un rege venit din Asia, care și-a dus poporul spre nord și care, murind în Suedia, a pus să fie însemnat cu vârful unei sulițe, ca să-i ia în stăpânire pe toți cei răpuși de arme; Saxo Grammaticus face din el un vrăjitor care s-a dat drept zeu. Miturile nu-i dau atâta tihnă. Este fiul unei fiice de uriaș și unul dintre trei frați, iar tot ce strânge, runele, miedul, războinicii morți, răspunsurile prezicătoarelor, strânge pentru Ragnarök, unde îl așteaptă lupul.