Tronul
Bocitoare, mamă și magiciană
Numele ei, Aset în egipteană, este cuvântul pentru scaun sau tron, iar tronul este ceea ce poartă pe cap. Cel mai vechi înțeles al ei este probabil chiar acesta: scaunul regelui, personificat ca mama care îl ține în brațe. Apare în Textele Piramidelor, din jurul anului 2350 î.Hr., ca una dintre cele două surori care îl caută pe Osiris cel mort, îl jelesc și îi adună oasele, și ca mama lui Horus, care ia locul tatălui. Cele trei roluri nu au părăsit-o niciodată. Orice bocet de văduvă era al ei, orice copil bolnav era Horus în mlaștini, orice mumie era Osiris sub aripile ei.
Arma ei este cuvântul. Magia egipteană, heka, era o putere legitimă, folosită de zeii înșiși, iar Isis era „cea mare în magie” mai presus de toți. Descântecele împotriva scorpionilor și a șerpilor copiate pe stele și papirusuri din Regatul Nou până în epoca romană sunt puse în gura ei, iar în cel mai cunoscut dintre ele îl întrece în viclenie pe zeul-soare și îi află numele ascuns. Are și o amuletă proprie, tyet, un nod asemănător unui ankh cu brațele îndoite în jos, cioplit din jasp roșu și așezat la gâtul mumiei. Formula ei, Cartea Morților 156, spune, în parafrază, că Isis își are sângele, puterea și magia și că amuleta îl apără pe acest Mare de răufăcători.
Mama regelui
Horus în mlaștini, coarnele lui Hathor
În poveste, ea este văduva care păstrează regatul pentru fiul ei. Îl ascunde pe pruncul HorusZeu: Horus. Șoimul cerului, fiul lui Osiris, zeul pe care îl întruchipa fiecare rege în desișurile de papirus de la Chemmis, lângă Buto, îl alăptează, îl vindecă de înțepătura de scorpion și de friguri, iar când acesta crește îi pledează cauza în fața zeilor; în Disputa dintre Horus și Seth ea este cea mai isteață dintre cei prezenți la proces și, o dată, victima lui, când fiul ei, într-un acces de furie, îi taie capul; în relatări mai târzii, printre care și cea a lui Plutarh, Thot îi dă unul de vacă. Imaginea lui Isis șezând cu Horus la sân se numără printre cele mai răspândite în arta egipteană, turnată în bronz cu miile în Epoca Târzie, iar creștinii Egiptului nu au trebuit să caute departe modelul pentru Fecioara cu Pruncul.
Începând cu Regatul Nou, ea preia coroana lui Hathor, coarnele de vacă în jurul discului solar, și, odată cu ea, locul lui Hathor ca doică a regelui și stăpână a cerului; pe pereții de la Abydos și Dendera cele două zeițe pot fi deosebite doar după inscripțiile care le însoțesc. În epoca ptolemaică are deja marile ei temple: Philae, pe o insulă la Prima Cataractă, unde veneau s-o venereze și nubienii, și Behbeit el-Hagar, în Deltă, început în granit întunecat de ultimii regi autohtoni.
Isis la Roma
De la Philae la Tamisa
Coloniștii greci din Egipt au adoptat-o devreme. Herodot a numit-o Demetra; negustorii egipteni au primit în 333 î.Hr. îngăduința de a avea un templu al ei la Pireu, iar corăbierii și negustorii din Alexandria au dus-o la Delos și în Italia; Pompei avea un templu al lui Isis înainte de a avea o colonie romană. La Roma, altarele ei au fost dărâmate de mai multe ori în vremea Republicii, iar Augustus a ținut-o în afara hotarului sacru, dar Caligula i-a ridicat un templu pe Câmpul lui Marte, iar în secolul al II-lea d.Hr. existau deja sanctuare ale lui Isis din Nubia până la Londra. Imnurile grecești numite aretalogii o pun să vorbească în nume propriu: eu sunt Isis, stăpâna fiecărei țări; eu am dat legi oamenilor; eu am despărțit pământul de cer; eu am arătat stelelor drumurile lor. Apuleius, în ultima carte a Metamorfozelor, o face să se ridice din mare într-o mantie neagră cusută cu stele și să-i spună eroului că este singura zeiță pe care lumea întreagă o adoră sub nume diferite.
I-a supraviețuit celorlalți zei. Ultima inscripție hieroglifică datată din Egipt a fost săpată în templul ei de la Philae în anul 394 d.Hr., iar preoții de acolo o slujeau încă atunci când ofițerii lui Iustinian l-au închis, în jurul anului 535 d.Hr., și l-au prefăcut în biserică. Până atunci, chipul pe care îl dăduse mamei îndurerate și mamei care alăptează trecuse deja în noua religie.