Jurământul
Hanibal s-a născut în 247 î.Hr., fiul cel mare al lui Hamilcar Barca, generalul cartaginez care rezistase în Sicilia până când Cartagina a pierdut Primul Război Punic. În 237, Hamilcar a plecat să clădească un nou imperiu în Hispania și l-a luat pe băiat cu el; Polibiu relatează că mai întâi l-a pus să jure la altar că nu va fi niciodată prieten al Romei. Hamilcar a murit în campanie în 228, ginerele său, Hasdrubal, a fost asasinat în 221, iar armata l-a ales comandant pe Hanibal, la douăzeci și șase de ani.
În 219 a asediat și a cucerit Saguntul, un oraș de la sud de Ebru care se pusese sub ocrotirea Romei. Roma a cerut predarea lui Hanibal; Cartagina a refuzat. Începea al Doilea Război Punic, iar Hanibal a ales să nu-l aștepte în Hispania.
Peste Alpi
În primăvara lui 218 a plecat din Cartagina Nouă cu 90.000 de pedestrași, 12.000 de călăreți și 37 de elefanți, după cum spune Polibiu, a străbătut Galia, a trecut Ronul luând-o înaintea unei armate romane trimise să-l oprească și a traversat Alpii în cincisprezece zile, prin primele zăpezi. A coborât în Italia cu 20.000 de pedestrași, 6.000 de călăreți și aproape fără elefanți. A fost de ajuns. Până la sfârșitul anului i-a bătut pe romani la Ticinus și la Trebia, în iunie 217 a prins în ambuscadă și a nimicit o întreagă armată consulară pe malul lacului Trasimene, iar la 2 august 216, la Cannae, a lăsat cea mai mare armată ridicată vreodată de Roma să pătrundă în centrul liniei sale, și-a strâns în jurul ei infanteria africană și cavaleria și a ucis, după socoteala lui Liviu, în jur de 48.000 de oameni într-o singură după-amiază.
„Știi să învingi, Hanibal; nu știi să te folosești de victorie.”
Războiul cel lung
Victoria de la Cannae i-a adus de partea sa Capua și o mare parte din sud, dar nu și pe aliații latini ai Romei și nici Roma, care a refuzat până și să-și răscumpere prizonierii. Strategia lui Fabius, de a-l urmări pas cu pas și de a-l înfometa, a devenit politică de stat. Timp de încă treisprezece ani, Hanibal a străbătut peninsula în lung și în lat, fără să fie vreodată învins într-o bătălie în câmp deschis dar și fără să poată forța deznodământul; în 211 a înaintat călare până sub zidurile Romei ca să-i atragă pe romani departe de Capua, dar aceștia nu au venit. Fratele său, Hasdrubal, a trecut Alpii cu o a doua armată în 207 și a pierdut-o la Metaurus, odată cu propriul cap. Scipio a cucerit Hispania, apoi a debarcat în Africa, iar în 203 Cartagina l-a rechemat pe Hanibal acasă. La Zama, în 202, cavaleria numidă a lui Scipio i-a făcut ceea ce le făcuse romanilor propria lui cavalerie la Cannae. Cartagina a cerut pace.
Exilul
Ales sufet în 196, Hanibal a reformat finanțele și tribunalele și a descoperit că vechii oligarhi preferau să-l denunțe Romei decât să plătească. Când în 195 a sosit o comisie romană, a fugit, mai întâi la Antioh al III-lea al Siriei, pe care l-a sfătuit să ducă războiul în Italia, apoi, după înfrângerea lui Antioh, la Prusias al Bitiniei. În 183 î.Hr., sau cu un an ori doi mai târziu, un trimis roman a cerut predarea lui, iar Hanibal a luat otravă la Libyssa, ca să nu fie purtat prin Roma într-un triumf. Avea în jur de șaizeci și patru de ani.
„Hannibal ad portas” — Hanibal la porți — a rămas pentru romani un strigăt de alarmă; Cicero îl mai folosea în 44 î.Hr. Bătălia de la Cannae este predată și astăzi ca model de bătălie de încercuire. Roma a învățat de la el cum să lupte și cum să reziste până la capăt, iar statul care i-a supraviețuit lui Hanibal a ajuns să stăpânească Mediterana.