Moștenitorul lui Cezar
Gaius Octavius s-a născut la Roma, la 23 septembrie 63 î.Hr., fiul unui proaspăt senator din Velitrae și al Atiei, nepoata lui Iulius Cezar. Tatăl său a murit când băiatul avea patru ani. Cezar l-a remarcat, l-a luat cu el în Hispania în 45 și, printr-un testament deschis după Idele lui Martie, l-a adoptat și i-a lăsat trei sferturi din avere. Octavius avea optsprezece ani și studia în Iliria; mama lui l-a sfătuit să refuze. El a venit totuși la Roma și și-a luat numele de Gaius Iulius Cezar.
Marcus Antonius îl trata ca pe un copil; CiceroFigură: Cicero. Cel mai mare orator al Romei, care a murit apărând Republica, ca pe o unealtă împotriva lui Antonius. În decurs de douăzeci de luni, băiatul strânsese o armată privată din veteranii lui Cezar, silise Senatul să-l facă consul la nouăsprezece ani și bătuse palma cu Antonius și Lepidus: o dictatură în trei, triumviratul, consfințită prin lege în noiembrie 43 î.Hr. Primul ei act a fost o proscripție în care și-au pierdut viața Cicero și sute de alți oameni. La Philippi, în 42, armatele triumvirilor i-au zdrobit pe asasinii lui CezarFigură: Iulius Cezar. Generalul care a trecut Rubiconul și a pus capăt Republicii.
Ultimul război civil
Triumvirii și-au împărțit lumea: Antonius a luat răsăritul, Octavian apusul, împreună cu sarcina ingrată de a-i împroprietări pe veterani cu pământuri confiscate în Italia. A făcut față unei revolte la Perusia, unei foamete provocate de flota lui Sextus Pompei și înfrângerii în două bătălii navale, până când Agrippa, prietenul său încă din anii de școală, a construit o flotă nouă și l-a nimicit pe Sextus la Naulochus, în 36 î.Hr. Lepidus a încercat să pună mâna pe Sicilia și a fost deposedat de tot, în afară de preoție.
Între timp, Antonius își legase soarta de cauza Cleopatrei. Octavian a citit în Senat testamentul rivalului său — care lăsa legate copiilor Cleopatrei și cerea înmormântarea la Alexandria — și i-a declarat război reginei, nu romanului. La 2 septembrie 31 î.Hr., flota lui Agrippa a învins-o pe a lor la Actium. În vara următoare, Octavian a cucerit Alexandria; Antonius și Cleopatra s-au sinucis, Caesarion a fost executat, iar Egiptul a devenit proprietatea învingătorului. La treizeci și doi de ani, Octavian nu mai avea niciun rival.
Primul cetățean
La 13 ianuarie 27 î.Hr. și-a remis puterile Senatului, care i le-a înapoiat pe cele mai multe, împreună cu numele de Augustus, „cel venerat”. Reglementarea din 23 î.Hr. a înlocuit consulatul cu puterea tribuniciană pe viață și cu o comandă supremă asupra provinciilor. Își spunea princeps, primul cetățean, și voia ca titlul să servească drept camuflaj.
„După acea vreme i-am întrecut pe toți în autoritate, dar nu am avut mai multă putere decât ceilalți care mi-au fost colegi în fiecare magistratură.”
Dincolo de camuflaj, opera lui era reală: o armată permanentă cu soldă și pensii fixe, provincii guvernate de legați plătiți, pompieri și poliție pentru Roma, drumuri, apeducte, un recensământ, legi privind căsătoria, menite să sporească natalitatea în clasele de sus, și un program de construcții atât de vast, încât susținea că a găsit o Romă de cărămidă și a lăsat-o de marmură. Vergiliu și Horațiu, protejații prietenului său Mecena, au scris poezia epocii.
Succesiunea
Un singur lucru nu a reușit să rânduiască: un moștenitor. Singurul lui copil, Iulia, a fost măritată pe rând cu Marcellus, nepotul lui, cu Agrippa și cu Tiberiu, fiul lui vitreg; fiii ei, Lucius și Gaius, pe care îi adoptase, au murit în 2 și în 4 d.Hr., iar Iulia însăși fusese exilată pentru adulter în 2 î.Hr. Tiberiu, adoptat în 4 d.Hr., a fost singurul care a mai rămas. În 9 d.Hr., trei legiuni au fost nimicite în Pădurea Teutoburg; Suetoniu spune că bătrânul se lovea cu capul de ușă, strigând să i le dea înapoi.
A murit la Nola, la 19 august 14 d.Hr., în camera în care murise tatăl său, întrebându-și prietenii dacă își jucase bine rolul în comedia vieții. Senatul l-a trecut în rândul zeilor. Sistemul lui — un împărat în spatele formelor republicane — a condus Mediterana de-a lungul a două secole de pace, iar numele de Cezar și Augustus erau purtate de conducători încă în secolul al XX-lea.