Omul nou din Arpinum
Marcus Tullius Cicero s-a născut la 3 ianuarie 106 î.Hr., la Arpinum, un orășel de pe un deal la sud-est de Roma, într-o familie înstărită de cavaleri care nu deținuse niciodată vreo magistratură în capitală. Tatăl său a mutat familia la Roma pentru educația băieților; Cicero a studiat dreptul cu cei doi Scaevola, filosofia cu dascăli greci, iar retorica la Atena și la Rodos. În 80 î.Hr., la douăzeci și șase de ani, a luat apărarea lui Sextus Roscius împotriva unui favorit al dictatorului Sulla și a câștigat. În 70 l-a acuzat pe Verres, guvernatorul care jefuise Sicilia, atât de temeinic, încât Verres a plecat în exil după primul discurs.
A obținut fiecare magistratură în primul an în care avea dreptul să candideze: cvestura, edilitatea, pretura și, în 63 î.Hr., consulatul — primul novus homo, om fără strămoși consulari, care ajungea la această demnitate după mai bine de treizeci de ani.
Consul și exilat
Consulatul său a fost dominat de Catilina, un aristocrat ruinat care pierduse alegerile și recursese la revolta armată. Cicero a demascat complotul în patru discursuri rostite în fața Senatului și a poporului.
„Quo usque tandem abutere, Catilina, patientia nostra?” — Până când, Catilina, vei abuza de răbdarea noastră?
La 5 decembrie 63, la sfatul Senatului, a pus să fie executați fără judecată cinci dintre conjurați și a fost aclamat pater patriae, părinte al patriei. Nu a încetat niciodată să le amintească tuturor acest lucru. Execuțiile i-au adus însă și căderea: în 58 î.Hr., tribunul Clodius a obținut votarea unei legi îndreptate împotriva oricui pusese la moarte cetățeni fără judecată, iar Cicero a plecat în exil în Grecia, în vreme ce casa lui de pe Palatin era dărâmată. Rechemat prin vot în 57, a constatat că statul era acum condus în comun de Pompei, Crassus și Cezar.
Filosof într-un război civil
Ținut departe de politică, a scris: Despre orator în 55, Despre republică până în 51. A guvernat cinstit Cilicia în 51–50, s-a întors acasă în plin război civil și, după lungi șovăieli, l-a urmat pe Pompei în Grecia. CezarFigură: Iulius Cezar. Generalul care a trecut Rubiconul și a pus capăt Republicii l-a iertat în 47. Moartea fiicei sale, Tullia, în februarie 45, l-a frânt; a răspuns durerii cu cei mai rodnici doi ani din cariera vreunui scriitor latin: Tusculanele, Despre natura zeilor, Despre bătrânețe, Despre prietenie, Despre îndatoriri — și, odată cu ele, cuvintele latine pentru ideile grecești, printre care qualitas și moralis.
Filipicele
Nu fusese implicat în complotul împotriva lui Cezar, dar ar fi vrut să fi fost. Începând din septembrie 44, a rostit cele paisprezece Filipice împotriva lui Marcus Antonius, numite astfel după discursurile lui Demostene împotriva lui Filip al Macedoniei, și a aruncat greutatea Senatului de partea tânărului Octavian, viitorul AugustusFigură: Augustus. Moștenitorul lui Cezar, care a transformat republica în imperiu, despre care credea că poate fi „lăudat, înălțat și înlăturat”. Vorba a ajuns la urechile lui Octavian. Când acesta, Antonius și Lepidus au format triumviratul, în noiembrie 43, numele lui Cicero a fost trecut pe lista proscrișilor. Soldații l-au prins lângă Formiae, la 7 decembrie 43 î.Hr., în timp ce lectica lui se îndrepta spre țărm; Cicero și-a întins gâtul spre ei, afară din lectică. Capul și mâinile i-au fost țintuite pe Rostra, de pe care vorbise.
Importanța lui stă mai puțin în ceea ce a făcut decât în ceea ce a scris: circa 900 de scrisori, care ne oferă cea mai apropiată privire asupra unei vieți din Antichitate, discursuri care au fixat forma prozei latine pentru două mii de ani și vocabularul filosofic al Apusului latin. Descoperirea scrisorilor către Atticus, făcută de Petrarca în 1345, este adesea considerată începutul Renașterii.