Panica din vara lui 1789 care a ridicat satele împotriva seniorilor
În a doua jumătate a lui iulie 1789, pe măsură ce vestea căderii Bastiliei ajungea în provincii, panica a cuprins satele Franței. Sătenii trăgeau clopotele de alarmă și se înarmau împotriva unor tâlhari despre care se spunea că sunt plătiți de nobili ca să distrugă recolta gata de seceriș. Tâlharii n-au venit niciodată. În mai multe provincii, țăranii înarmați au atacat în schimb castelele și au ars registrele obligațiilor lor — iar Adunarea Națională a răspuns în Noaptea de 4 august.
178920Iul
Data
20 Iulie 1789
datele general acceptate; panica a izbucnit și s-a stins la date diferite de la o regiune la alta
S-a încheiat
6 August 1789
Loc
Satele Franței
o mare parte a regatului; unele regiuni, printre care Bretania, au fost ocolite
Durată
≈ 2 săptămâni și jumătate
mai mult acolo unde panica a fost urmată de revoltă
Dușmanul temut
Tâlharii
despre care se spunea că sunt plătiți de aristocrație ca să distrugă recolta
Ținte
Arhive senioriale, castele
cel mai grav în Franche-Comté, Mâconnais și Dauphiné
Rezultat
Renunțarea la privilegiile feudale
în Noaptea de 4 august
Vara lui 1789
14 iul.
Parisul cucerește Bastilia; în zilele următoare vestea ajunge în provincii, împreună cu zvonuri despre un complot al Curții
20 iul.
Izbucnesc primele panici; în Franche-Comté, țăranii atacă deja castelele
22 iul.
La Paris, mulțimea îi ucide pe Foullon și pe ginerele lui, Bertier de Sauvigny, acuzați că au pus la cale foametea
28 iul.
O panică la Ruffec, în Angoumois, pornește un curent care străbate tot sud-vestul
Sfârșitul lui iulie
Castele și abații jefuite sau incendiate în Mâconnais și Dauphiné; arhivele senioriale ard
4 aug.
Noaptea de 4 august: Adunarea renunță la privilegiile feudale
AYMartorArthur YoungAgronom englez aflat în călătorie prin estul Franței; a consemnat castelele arse din Franche-Comté.JDVictimăJoseph-François Foullon de DouéNumit în noul guvern al regelui după căderea lui Necker; linșat la Paris pe 22 iulie, acuzat că pusese la cale foametea.LSVictimăLouis Bénigne François Bertier de SauvignyIntendent al Parisului și ginerele lui Foullon; ucis în aceeași zi.VNDeputatVicontele de NoaillesCumnatul lui La Fayette; a deschis, pe 4 august, șirul renunțărilor.DDeputatDucele d’AiguillonUnul dintre cei mai bogați nobili ai Franței; a propus ca drepturile senioriale să fie răscumpărate.
Marea Spaimă n-a avut conducători. Protagoniștii ei au fost săteni și milițieni din târgurile mici, ale căror nume s-au păstrat mai ales în arhivele locale, iar morții de la sate au fost puțini.
Satele, în alertă
În vara lui 1789, satele Franței erau flămânde și, în același timp, pline de speranță. Recolta din 1788 fusese proastă, grâul era scump, iar drumurile erau pline de cerșetori și de oameni fără lucru, în căutare de muncă sau de pâine. În primăvară, satele își redactaseră caietele de doleanțe pentru Stările Generale, iar mulți țărani se așteptau acum ca drepturile senioriale și dijmele Vechiului RegimIdee: Vechiul Regim. Numele dat de Revoluție Franței pe care a măturat-o să dispară. În așteptarea noii recolte, pentru ea se temeau cel mai mult.
Apoi au venit veștile de la Paris. Regele îl demisese pe Necker, trupele se adunaseră în jurul capitalei, iar pe 14 iulie poporul cucerise BastiliaEveniment: Căderea Bastiliei. După-amiaza în care Parisul a luat armele — și Revoluția a devenit reală. Multora li s-a părut că Curtea încercase o lovitură de forță și dăduse greș — și că nobilii, înfrânți la Paris, aveau să se răzbune pe sate.
Cum s-a răspândit frica
Scânteia era de obicei măruntă: un nor de praf pe drum, o ceată de secerători din alt sat, o turmă de vite zărită în amurg. Cineva vedea tâlhari, clopotul bisericii bătea a primejdie, iar niște călăreți porneau să dea de veste satelor vecine — și să ceară ajutor. Fiecare sat care se înarma îl alarma pe următorul, iar în câteva ore povestea creștea de la câțiva vagabonzi la o armată care dădea foc întregii provincii. Orășenii formau miliții, iar uneori chiar nobilii locului le luau comanda.
Panica nu a pornit dintr-un singur loc. În studiul său clasic din 1932, Georges Lefebvre a identificat câțiva curenți principali, fiecare pornit din propriul focar: unul din Franche-Comté, de pildă, și altul de la Ruffec, în Angoumois, care din 28 iulie a străbătut tot sud-vestul. Între 20 iulie și 6 august, au cuprins o mare parte a regatului.
Cum s-a transformat un zvon în revoltă
Foameao recoltă proastă, pâine scumpă, cerșetori pe drumuri
Vesteacade Bastilia; se vorbește de un complot aristocratic
Zvonulvin tâlharii să distrugă recolta
Alarmabat clopotele, iar satele se înarmează
Revoltatâlharii nu vin; castelele și arhivele lor ard
Răspunsulpe 4 august, Adunarea renunță la privilegiile feudale
Același tipar s-a repetat din sat în sat, de la sfârșitul lui iulie până la începutul lui august 1789.
De la frică la revoltă
Când tâlharii nu s-au arătat, sătenii au rămas înarmați, adunați și furioși. În mai multe regiuni s-au întors împotriva seniorilor pe care îi bănuiau de complot. Mergeau la castel, cereau terriers — registrele în care era trecut ce datora fiecare gospodărie seniorului — și le ardeau în curte. Acolo unde seniorul sau administratorul său se împotrivea, castelul însuși era uneori jefuit sau incendiat. Cel mai grav a fost în Franche-Comté, în Mâconnais și în Dauphiné; au fost atacate și abații, pentru că multe dintre ele erau mari proprietare de pământ.
Violența s-a îndreptat mai mult împotriva hârtiilor și a bunurilor decât a oamenilor, iar la sate s-au pierdut puține vieți. La Paris, aceeași teamă de un complot pentru înfometarea poporului s-a dovedit mai sângeroasă: pe 22 iulie, mulțimea l-a spânzurat pe Joseph-François Foullon de Doué, numit de curând în guvernul regelui, și l-a ucis pe ginerele lui, intendentul Bertier de Sauvigny.
Răspunsul Adunării
La Versailles, scrisorile din provincii le vorbeau deputaților despre castele în flăcări. Unii cereau trimiterea trupelor ca să restabilească ordinea, dar folosirea armatei regelui împotriva țăranilor ar fi dat Adunarea din nou pe mâna Curții pe care tocmai o sfidase. Un grup de nobili liberali, adunați împreună cu deputații Clubului breton, a ales altă cale: să cedeze de bunăvoie ceea ce țăranii luau deja cu forța.
În seara de 4 august, vicontele de Noailles și ducele d’Aiguillon au deschis dezbaterea, iar până la ora două noaptea Adunarea renunțase la privilegiu după privilegiu. A fost Noaptea de 4 augustEveniment: Noaptea de 4 august. Noaptea în care Adunarea a desființat orânduirea feudală. Decretul redactat în săptămâna care a urmat începea cu fraza pe care o așteptau satele.
„Adunarea Națională distruge în întregime regimul feudal […].”
— Decretul adoptat pe 11 august 1789, articolul 1
De ce contează
Marea Spaimă a fost o panică, nu un plan: în spatele tâlharilor nu se afla niciun complot aristocratic, iar în spatele țăranilor niciunul revoluționar. Studiul lui Lefebvre a arătat cum foamea, speranța și teama de răzbunare puteau pune în mișcare, deodată, o lume rurală întreagă. Urmările au fost durabile. A adus imediat problema drepturilor senioriale în fața Adunării și i-a transformat pe țărani într-o forță de care Revoluția a trebuit să țină seama de atunci încolo.