Născută din capul lui Zeus
Hesiod povestește nașterea în Teogonia. Prima soție a lui ZeusZeu: Zeus. Regele zeilor, stăpânul cerului și al fulgerului a fost Metis, „Sfatul”, cea mai înțeleaptă dintre zei și oameni. Gaia și Uranus l-au prevenit că al doilea copil al ei avea să fie un fiu menit să domnească peste zei și oameni; așa că, atunci când Metis era gata să o nască pe Atena, Zeus a păcălit-o și a înghițit-o cu totul. Când i-a venit vremea, copila a ieșit din capul lui: Tritogeneia cu ochi strălucitori, cumplita, cea care stârnește vuietul luptei, neobosita conducătoare de oști. Poeții de mai târziu au adăugat moașa: Hefaistos (sau Prometeu) i-a despicat lui Zeus țeasta cu o secure, iar zeița a sărit afară cu un strigăt de luptă, în armură completă.
Homer nu știe nimic din toate acestea. În Iliada și în Odiseea ea este pur și simplu „fiica lui Zeus, purtătorul egidei”, mai apropiată de tatăl ei decât oricare alt zeu, și îi poartă egida; nicio mamă nu e numită vreodată. Cele două relatări cad de acord asupra lucrului care contează: Atena este a lui Zeus, făcută din mintea lui, și nu are nicio mamă care s-o îmblânzească.
Încep să o cânt pe Pallas Atena, zeița slăvită, cu ochi strălucitori, iscusită, cu inimă neînduplecată, fecioară neprihănită, ocrotitoare a cetăților, neînfricată, Tritogeneia. Din capul său cumplit a născut-o însuși înțeleptul Zeus, înveșmântată în arme de luptă de aur sclipitor, și toți zeii au fost cuprinși de uimire când au privit-o.
Înțelepciunea, meșteșugul și războiul chibzuit
Numele mamei ei este cheia: metis înseamnă inteligența vicleană, darul de a găsi mutarea potrivită. Atena este zeița a tot ce se face cu pricepere. I-a învățat pe oameni să țeasă și le-a dat măslinul; i-a arătat lui Belerofon frâul cu care l-a îmblânzit pe Pegas și a ajutat la construirea corăbiei Argo, cea dintâi corabie. Olarii, dulgherii și constructorii de corăbii se rugau Atenei Ergane, Lucrătoarea; Hefaistos este singurul ei egal printre zei, iar atenienii îi cinsteau pe amândoi împreună.
Este și zeiță a războiului, dar de un fel anume. Ares este setea de sânge și vacarmul; Atena este falanga, planul, clipa în care trebuie lovit. În Iliada îl doboară pe Ares de două ori, o dată prin lancea lui Diomede și o dată cu un bolovan aruncat de ea, și îl batjocorește când cade. Este Promachos, cea care luptă în linia întâi, iar pe Acropole Nike, victoria, îi stătea în palmă. Este latura inteligentă a războiului, latura care câștigă.
Epitetele spun restul. Pallas este un nume vechi și neexplicat: o fată, o tovarășă de joacă ucisă din greșeală, un gigant pe care l-a jupuit, după cine povestește. Parthenos, Fecioara, este refuzul ei de a se mărita. Glaukopis, cea cu ochi strălucitori sau cu ochi de bufniță, i-a dat bufnița, iar bufnița a dat Atenei monedele ei.
Zeița cetății
Atena era venerată în toată Grecia — la Sparta ca Atena Chalkioikos, „a casei de bronz”, la Argos, la Troia ca Paladiu, statueta de a cărei păstrare se spunea că atârnă soarta cetății —, dar era mai presus de toate zeița Atenei, Atena Polias, a cetății. Pe Acropole, măslinul ei străvechi stătea lângă Erehteion, alături de urma tridentului lui Poseidon. Atenienii îi răspundeau cu Panateneele, o sărbătoare de la mijlocul verii la care întreaga cetate urca stânca pentru a-i aduce un veșmânt nou țesut, peplosul, și, la fiecare patru ani, țineau jocuri în cinstea ei.
Partenonul, ridicat între 447 și 432 î.Hr. sub Pericle, a fost cea mai mare casă a ei. Înăuntru se afla Atena Parthenos a lui Fidias, ≈ 12 m de aur și fildeș peste un miez de lemn, cu coif, cu o Nike în palmă și cu egida pe piept; statuia s-a pierdut și e cunoscută doar din copii și descrieri. Friza din jurul clădirii înfățișa însăși procesiunea Panateneelor. Tetradrahmele de argint ale Atenei purtau pe o față capul ei cu coif și pe cealaltă bufnița, așa că în toată Mediterana monedele erau numite pur și simplu „bufnițe”.
Minerva și ce a urmat
Roma a cunoscut-o ca Minerva, o zeiță italică a meșteșugurilor care a preluat poveștile și armura Atenei și a stat alături de Jupiter și Iunona în triada capitolină. Metamorfozele lui Ovidiu, sursa poveștii cu Arahne, sunt locul unde Europa medievală și renascentistă a întâlnit-o cel mai adesea. A supraviețuit sfârșitului vechii religii mai bine decât majoritatea olimpienilor: ca alegorie a Înțelepciunii însăși, bufnița pe o carte, femeia cu coif pe un sigiliu sau pe fântâna din fața parlamentului de la Viena. Atena este ideea grecească potrivit căreia inteligența este o putere divină în sine, cetatea este un lucru făurit, iar războiul poate fi câștigat și gândind.
