Esc

Scrie ca să cauți în toate glosarele

Element

Aluminiu

Cel mai răspândit metal din scoarță, cândva mai scump decât aurul

Al treisprezecelea element, un metal ușor, argintiu, care nu ruginește. Este cel mai răspândit metal din scoarța terestră și al treilea element ca abundență din ea, după oxigen și siliciu, dar e legat atât de strâns de oxigen, încât nimeni nu l-a văzut înainte de 1825, iar zeci de ani după aceea a costat mai mult decât aurul. De la procedeul electrolitic al lui Hall și Héroult, din 1886, a devenit metalul cel mai folosit după fier: în avioane, mașini, doze, cabluri și folii.

Aluminiu · Metal post-tranzițional
Simbol
Al
Număr atomic
13
Masă atomică
26.982
Grupă
13
Perioadă
3
Bloc
p
Categorie
Metal post-tranzițional
Stare la temperatura camerei
Solid
Configurație electronică
[Ne] 3s² 3p¹
Descoperit
1825 (Ørsted)
Descoperit de
Hans Christian Ørsted; Friedrich Wöhler (1827)
Numit după
alaun, latinescul alumen, sarea cu gust amar folosită din antichitate la fixarea coloranților
Densitate
2,70g/cm³
la 20 °C; cam o treime din a oțelului
Punct de topire
660,32°C
933,47 K
Punct de fierbere
≈ 2470°C
≈ 2740 K; tabelele de referință diferă, dând între 2470 și 2520 °C
Conductivitate electrică
37,7MS/m
la 20 °C; ≈ 63 % din a cuprului la același volum, cam de două ori mai mare la aceeași masă
Pondere în scoarță
8,2%
din masă; cel mai răspândit metal, al treilea element după oxigen și siliciu
Izotopi
Doar ²⁷Al
singurul izotop stabil, 100 %; ²⁶Al, cu timp de înjumătățire de 717.000 de ani, e produs de razele cosmice

Un metal ușor care se apără singur

Aluminiul este un metal moale, argintiu și ductil, cu o treime din densitatea oțelului. Atomul lui, [Ne] 3s² 3p¹, cedează trei electroni ca să devină Al³⁺ și se leagă de oxigen cu atâta lăcomie, încât o suprafață proaspătă se oxidează în câteva secunde. Tocmai asta îl salvează: oxidul, Al₂O₃, formează o peliculă transparentă și dură, groasă de doar câțiva nanometri, care ferește metalul de orice atac ulterior. Fierul ruginește până în adânc, pentru că oxidul lui se cojește; aluminiul își păstrează luciul zeci de ani.

Sub peliculă, metalul e reactiv. Sub formă de pulbere amestecată cu oxid de fier, arde ca termit, destul de fierbinte ca să sudeze șine; se dizolvă în acizi și, fiind amfoter, și în baze. Conductivitatea lui electrică e cam două treimi din a cuprului la același volum și de două ori mai mare la aceeași greutate, așa că liniile electrice aeriene sunt din aluminiu, în jurul unui miez de oțel.

Din bauxită în metal

Aluminiul este cel mai răspândit metal din scoarță, 8,2 % din masa ei, dar nu se găsește niciodată liber. Stă închis în feldspații, micele și argilele rocilor obișnuite și în corindon, ale cărui cristale colorate sunt rubinul și safirul. Singurul minereu care merită exploatat este bauxita, un pământ roșu-brun lăsat în urmă de alterarea rocilor la tropice.

În procedeul Bayer (1888), bauxita este tratată cu sodă caustică fierbinte, care dizolvă aluminiul și lasă fierul sub formă de nămol roșu; hidroxidul de aluminiu este apoi precipitat și calcinat până la alumină pură, Al₂O₃. În procedeul Hall–Héroult (1886), alumina este dizolvată în criolit topit, Na₃AlF₆, la circa 960 °C și electrolizată între electrozi de carbon, iar aluminiul topit se adună pe fundul celulei. Costul stă în electricitate, vreo 13–15 kWh pentru fiecare kilogram, așa că topitoriile se ridică lângă hidrocentrale și lângă cărbunele ieftin; retopirea deșeurilor cere cam 5 % din acea energie. Producția e de aproximativ 70 de milioane de tone pe an, a doua după fier.

La ce folosește

Aluminiul zboară. Motorul avionului Wright Flyer avea în 1903 un carter de aluminiu, iar după ce Alfred Wilm a descoperit, în 1906, că un aliaj cu cupru se întărește de la sine cu timpul — duraluminiul —, metalul a devenit însăși structura avionului. Avioanele de linie sunt și azi în cea mai mare parte din aliaje de aluminiu, iar mașinile tot mai mult. Este laminat în folie, ambutisat în doze reciclate cu miliardele, extrudat în rame de ferestre și întins în cablurile rețelei electrice. Compușii lui slujesc și ei: alumina ca abraziv și ceramică, hidroxidul ca antiacid, iar alaunii fixează coloranții pe pânză încă de pe vremea egiptenilor.

Corpul nu are ce face cu el: cel mai răspândit metal din pământ lipsește din toată biochimia cunoscută, iar în lacurile acidificate de ploile acide se dizolvă din sol și omoară peștii.

Descoperire și nume

În 1754, Andreas Marggraf a arătat că pământul alaunului, alumina, e distinct de var. Humphry Davy nu a reușit s-o reducă în 1807, dar a dat un nume metalului pe care era sigur că îl ascunde — alumium, apoi aluminum —, iar recenzenții britanici l-au făcut aluminium, ca să sune ca sodium și potassium. Hans Christian Ørsted a obținut prima probă, impură, în 1825, încălzind clorură de aluminiu cu amalgam de potasiu; Friedrich Wöhler a îmbunătățit experimentul în 1827 și a descris proprietățile metalului.

Era o curiozitate mai scumpă decât aurul. Procedeul cu sodiu al lui Henri Sainte-Claire Deville, din 1854, a coborât prețul îndeajuns ca Napoleon al III-lea să-și poată servi, se spune, oaspeții de seamă în farfurii de aluminiu, iar Monumentul Washington să fie încununat, în 1884, cu o piramidă de aluminiu de circa 2,8 kg. În 1886, Charles Martin Hall, în Ohio, și Paul Héroult, în Franța, amândoi de douăzeci și doi de ani și fără să știe unul de altul, au găsit aceeași cale electrolitică; în câțiva ani prețul s-a prăbușit. IUPAC a fixat grafia aluminium în 1990.

Surse

  1. Wöhler, F. Ueber das Aluminium. Annalen der Physik und Chemie 11. Leipzig, 1827.
  2. Sainte-Claire Deville, H. De l'aluminium, ses propriétés, sa fabrication et ses applications. Paris, 1859.
  3. Hall, C. M. Process of Reducing Aluminium from its Fluoride Salts by Electrolysis. US Patent 400,664. Washington, 1889.
  4. Greenwood, N. N.; Earnshaw, A. Chemistry of the Elements. 2nd ed. Oxford, 1997.
  5. Emsley, J. Nature's Building Blocks: An A–Z Guide to the Elements. Oxford, 2001.
  6. Rumble, J. R. (ed.) CRC Handbook of Chemistry and Physics. 104th ed. Boca Raton, 2023.
  7. IUPAC Periodic Table of the Elements. IUPAC, 2022.